Undeva în urmă cu 7 ani, viața mea de student urma să se termine. Facultate, master, burse de merit și ambiții de 10 pe linie. Nici nu știu când au zburat 5 ani de zile. La momentul respectiv, balansam între a mă întoarce la Brăila să preiau din avântul antreprenorial al tatălui și a mă angaja în București.

 

Bucureștiul mă cucerise și nu prea aș fi renunțat ușor la el. Ideea de a mă întoarce la Brăila și de a fi în continuare menajată de părinți nu îmi prea surâdea. Parcă o auzeam pe mami cum ar fi zis “Lasă copilul să mai doarmă puțin”, iar pe tati care să vrea să fiu la ora 6, echipată, în fața ușii.

 

Cu mintea mea de atunci, am decis că este necesar să mă responsabilizez, independent de părinții mei. Să știu că am un loc de muncă, un program de respectat și niște responsabilități de îndeplinit, contra unui salariul lunar. Știam că vreau să rămân în București, dar nu îmi era foarte clar ce fel de loc de muncă targetez. Pentru absolvenții de studii economice, oferta pe piața muncii este foarte diversă. Ceea ce avea să îmi evidențieze CV lipsit de experiență, erau cunoștiințele de limbă greacă.

 

Așa am ajuns eu să fiu invitată la WNS, la un interviu pentru un post de Account Payable cu limba greacă. În tona de emoții pe care o aveam, știam un singur lucru: nu știu să fac multe, dar îmi doresc foarte tare să învăț! Acolo am întâlnit un om care a crezut în mine și care, fără să știe, a ajutat la îndeplinirea planului meu. O dată angajată, Bucureștiul avea să rămână în continuare “acasă” pentru mine.

 

În 7 ani de zile de corporație am învățat extrem de multe. De la noțiuni operaționale, la lucrul cu oamenii. Nu am ajuns să mă plictisesc pentru că natura procesului nostru este una dinamică. Am avut curajul să îndrăznesc să spun atunci când simțeam că am atins maximul de învățare dintr-o anumită arie și se găseau noi oportunități. Nu m-am dat în lături de la nicio provocare și bine am făcut.

 

În urmă cu 3 ani mi s-a propus să coordonez o echipă. Ei bine, tot ce făcusem eu, individual, în 4 ani, era floare la ureche pe lângă cum urma să fie noul rol. Aș minți să zic că îmi e ușor. Nu e deloc ușor să lucrezi cu 10 oameni, de vârste diferite și personalități complexe. Nu e ușor, dar merită din plin!

 

Dintr-o dată, impactul muncii mele a capătat o alta dimensiune. Gândirea egocentristă a disparut, iar focusul s-a mutat pe ce facem “noi”, nu “eu”. Alături de echipa mea am învățat să zâmbesc mai mult. Poate părea incredibil, dar oamenii preiau din stările celor din jur. Ei au fost motivul pentru care am zâmbit la birou, chiar dacă acasă plânsesem. Tot ei au fost motivația mea de a merge mai departe de fiecare dată când am simțit că presiunea mă copleșește.

 

Lucrând în echipă am învățat să fiu calmă, să mă enervez frumos, să trag aer în piept când îmi simțeam sângele pulsându-mi în creier, să ascult, să îmi exprim opiniile și să accept părerile mai bune, să fiu atentă la nevoile celor din jur, să analizez situațiile din mai multe unghiuri, să nu judec și să lupt pentru succesul echipei.

 

Am agreat de la început că muncim împreună și tot împreună ne și distrăm. Învățăm unii de la ceilalți, ne respectăm și ne asumăm greșelile pe care le facem, pentru că numai cine nu muncește, nu greșește. 

 

Mi-am dorit să pot ofer oamenilor suportul și susținerea pe care și eu la rândul meu le-am primit de la managerii mei. E mare lucru să știi că ai o echipă pe care te poți baza. Corect este să existe reciprocitate din partea mea. Să reușești să atingi indicatorii de performanță, păstrându-ți latura umană și empatia este o artă pe care încerc din răsputeri să o cultiv :).

 

Rolul de Team-Leader a contribuit la formarea mea de om responsabil și independent, schimbându-mi modul de a gândi și de a privi viața. Am învățat multe pentru că am avut deschiderea mentală să fac asta și pentru că doar așa consider că putem evolua în viață. Nu sunt perfectă. Greșesc în fiecare zi. Îmi place însă să îmi asum greșelile și am grija să nu le repet.

 

Mi-am dat seama din nou, că sunt o norocoasă pentru că îmi petrec 8h din zi alături de oameni absolut minunați de care îmi e tare drag! Datorită acestor oameni sunt eu încă la primul job, după 7 ani!

 

 

P.S. În poza de sus este birou meu, la întoarcerea din concediu ?.

 

#ilovemypeople

Comments are closed.

Copyright © IPkabuto 2017 • All rights reserved.