Se zice că ideile trăsnite stau la baza celor mai frumoase amintiri. De la o idee din asta “nebunească”, încurajată de cei din jurul meu, am ajuns eu călare pe două roți.

 

De la a tresări la sunetul motocicletelor și a-i admira pe cei care le conduc, la a îndrăzni să crezi că poți trece  de partea cealaltă a baricadei a fost distanță de un pas. Cel mai sigur mod de interacționa prima dată cu o motocicletă a fost, din punctul meu de vedere, școala de șoferi.

 

După ce am luat permisul și m-am dat cu Ovidiu o tură, am zis că mai am nevoie de un gram de nebunie ca sa îmi iau motocicletă. Nu știu cum să explic, dar la fiecare plecare de pe loc aveam senzația că o să rămân undeva mult în urma lui și că efectiv, o să mă piardă pe drum. Întâmplarea face ca un an mai târziu, la Revvolution, să aflu că unul din antrenori este motociclist. Cu răbdarea și calmul ce îl caracterizează, Vali mi-a explicat că realitatea din trafic nu e chiar așa cum o vedeam eu, că poți merge în ritmul tău pe motor și că nu e musai să dai vitezometrul peste cap. Așa a reușit el să mă facă să îmi găsesc gramul de nebunie necesar achiziționării unei motociclete.

 

Despre motocicletă încă nu îmi este clar dacă am gasit-o eu pe ea, sau ea pe mine. Nu știam ce vreau in materie de specificații tehnice. Eu voiam o motocicletă manevrabilă, cu care să mă pot împrieteni. Între recomandările unui motor de 250cc, primite de la cei din jur și motorul de 500cc pe care îl aveam eu în minte, a rezultat achiționarea unei motociclete de 750cc… că doar de, întotdeauna mi-a plăcut adunarea ?. Ce am știut din prima clipă a fost că nu e necesar să folosesc toți caii din dotarea ei și că e recomandat să nu o subestimez. O motocicletă subestimată, pe care te crezi zmeu, o să dea cu tine de pământ ?.

 

Următoarea frică după ce am luat motocicleta a fost că nu o să am cu cine să mă plimb… nu știu cum s-au aranjat planetele, dar plimbările de una singură au fost fix una și aia pentru că așa am vrut eu. Am cunoscut mulți oameni frumoși cu care am adunat nenumărate seri de plimbări cu motocicletele, poze, zâmbete și amintiri. Trebuie să recunosc că e frumos să fii femeie intr’o lume a bărbaților ? => #ilovemypeople ❤️.

 

În spatele vizierei există un zâmbet larg pe chipul meu, de fiecare dată când urc pe motocicletă. Într-adevăr, e periculoasă. Și nici prea simplă nu e treaba cu ea. Dar e al naibii de frumos. Nu mă urc pe motor să mă hazardez, să impresionez pe cineva sau pentru că e cool. Nu mă urc pe motor nici atunci când simt că, din diverse motive, nu e bine să fac asta. Mă urc pe motor pentru că îmi place, pentru că mă relaxează, îmi descretește toate gândurile și îmi dă încredere în mine.

Așa am ajuns eu, femeie fiind, călare pe o motocicletă, cu destul de mulți cai putere. Pentru că am îndrăznit să îmi asum o dorință importantă pentru mine ?. Nu contează cât de “nebunești” sunt dorințele tale pentru cei din jur. Dacă asta te face fericit/ă, atunci go for it! Take the risk or lose the chance. Deciziile ne aparțin ?.

 

P. S. Iar dacă Ea are suficient sânge în vene să călărească zeci de cai putere, atunci Tu trebuie să fii cam… bărbat! ?