În nord-vestul Malaeziei, în Marea Andaman, aproape de granița cu Thailanda se găsește Arhipelagul Langkawi. Insula Langkawi este premierul celor peste 100 insulițe ce alcătuiesc arhipelagul cu același nume.

 

Am poposit în Cenang la ceas de seara, când soarele stătea să se unească cu marea, peisaj ce putea doar să îmi cucerească inima. O plaja largă, nisip fin, un soare portocaliu și o mare în reflux ce scotea la iveală scoici de toate culorile și steluțe de mare. Cam asta a fost peisajul cu care insula Langkawi m-a primit, parcă special pregătit pentru sufletul meu.

 


În dimineața următoare ne-am trezit hotărâte să vizităm una din principalele atracții ale insulei – Sky Bridge. Am comandat un Grab și am plecat într-acolo.

 

 

În timp ce eu admiram peisajul și îl asemănăm în mintea mea, serpentinele și verdeața cu drumul spre Poiana Brașov, o aud pe Daniela, relaxată:

 

Ah, o maimuță.

-Cum adică o maimuța?! Unde?! Acii pe marginea drumului?! întreb eu ușor debusolată.

Da măi, era pe balustrada asta, răspunde ea foarte calmă.

-Adică vrei să zici că maimuțele umblă aici precum vulpile la noi pe sosea?!

-Păi mna…ești în junglă, man! Ce ai vrea să vezi?!

Eh…da! Atunci am realizat eu că pădurea tropicală caracteristică Malaeziei se numea…junglă! Și într-adevăr, pe marginea drumului erau foarte multe maimuțe.

 

Podul suspendat este o altă ingeniozitate inginerească a malaezienilor. Un pod pietonal, suspendat pe cabluri, cu platforme de vizualizare la capete, la care ajungi cu telecabina. Priveliștea pe care acest loc o oferă asupra insulei și a insulelor vecine este una greu de deschis în cuvinte. Eram înconjurată de o paletă armonioasă de culori: albastrul cerului, sus; marea turcoaz, jos; iar la mijloc, verdele intens al junglei. Toate astea, sub razele unui soare strălucitor. Din când în când, pe cer își făcea apariția câte un vultur maroniu care survola zona.

 

 

 

Ne-am ascuns de căldura prânzului în Muzeul 3D și bine am făcut. Ne-au amuzat teribil picturile, dar și turiștii care se uitau la modul în care noi pozăm, pentru a-l replica. Păi ori suntem trendsetter, ori nu?! ?

 

 

Pe seară am descoperit o plajă, parcă ruptă din paradis. Apa calmă, nisip alb, cocotieri și liniște.

 

 

Cu apa mării de aici nu m-am împrietenit însă. Este neobișnuit de caldă, dar nu foarte limpede. Drept urmare, când am simțit atingerea senzuală a unui peștișor (sper eu!?), pe care nu l-am putut vedea, am ieșit cu viteza luminii din apă! Mă pot bucura de apă și de pe uscat. 

 


În apropierea plajei Chenang exista cel mai mare acvariu din țările asiatice, construit sub forma unui tunel. O imersiune fantastică în lumea subacvatică. Sute de specii de pești, pinguini, broaște țestoase, ba chiar pui pe rechin, într-un acvariu deschis, pe care îi puteai atinge. Zâmbeam ca un copil care vede înghețată, pentru că realizam că lumea subacvatică din desenele Micuța Sirena, există cu adevărat.

 


Orașul Cenang este unul destul de agitat. Restaurante, cafenele și multe tarabe cu prostii deschise pana târziu în noapte. Atmosfera îmi amintea de stațiunile turistice din Grecia.

 

În rest, m-am simțit oarecum ca la Viziru, doar că în loc de vulpi pe șosea sunt maimuțe, în loc de ciori pe cer sunt vulturi, în loc de greieri, soparlițe (muuuulte!) și în loc de cucută, cocotieri și trandafiri japonezi.

 

Insula Langkawi mi-a arătat că paradisul este pe Pământ, iar lumea din paginile manualelor de geografie este reală. 

Copyright © IPkabuto 2017 • All rights reserved.