Zilele de sărbătoare ne duc adesea acolo unde a fost primul “acasă”.

Ne întoarcem cu dor și găsim aceleași locuri pline de amintiri.

Ne întoarcem și constatăm că nimic nu s-a schimbat. Aceleași drumuri, aceleași străzi, aceleași case, aceeași alei spre amintiri vii, aceleași flori care înfloresc an de an, de mulți ani. Cu puțin noroc, întâlnim chiar și aceeași oameni de altă dată. Ce-i drept, cu mai multe fire de înțelepciune în păr și cu ușoare amprente ale timpului pe chip.

Ne întoarcem de fapt să recunoaștem că nu mai suntem la fel. Să înțelegem că deși nu s-a schimbat nimic, nimic nu mai e la fel.

Iar asta e frumos. E frumos să știi și să te bucuri de ce a fost și ce ai avut. E frumos să vezi ce ai devenit. E frumos să ții minte. Pentru că așa îți dai seama că te-ai schimbat.

Da, ne întoarcem mereu în locurile unde am lăsat o parte din noi. Și nimic nu e mai frumos, decât să te întorci acolo unde nimic nu s-a schimbat și să vezi cât te-ai schimbat TU!

❤️