În copilărie, sărbătorile de iarnă aveau pentru mine un farmec aparte. Era perioada din an când ai mei părinți veneau negreșit acasă. Nu îmi amintesc să fi lipsit în vreun an. Era momentul în care casa bunicilor forfotea de oameni și bucurie. Până și Rex – câinele ce păzea intrarea în curte și care, golan fiind, obișnuia să dispară cu săptămânile – se întorcea acasă! Avea o legătura specială cu tati, dincolo de capacitatea noastră de înțelegere: dispărea în neant și revenea de fiecare dată când el era acasă.

Mama (bunica) era sufletul tuturor acțiunilor ce roiau în jurul acestor sărbători, transmițându-i copilului din mine un sentiment de nerăbdare și fericire. Găseam bucurie în orice făceam împreună:  împodobeam bradul și curtea, “ca să fie frumos când vine mami!”, ne uitam la vreme, sperând să ningă ca “să prindă și tati zăpadă cât e acasă”, cumpăram cadouri pentru toată lumea, porcul se tăia astfel încât “să fie totul gata pana vin copiii”. În toată casa predomina un miros de sobă încinsă, pentru că atunci când era suficient de cald, bunicul mai punea doua lemne pe foc…”să țină căldura”. Mirosul de cozonac era și el nelipsit. Frâmânta mama niște cozonaci pufoși, cu nuca și cacao, ca de revistă! Parcă văd în fața ochilor cum scoatea din cuptor, minunățiile alea frumos rumenite!

Din când în când, pe poartă intrau colindători. Unii cu straie tradiționale, alții doar frumos îmbrăcați, cu accesorii de colindat confecționate de ei. Stăteam cu ochii pe geam și le ascultam colindele cu emoție. Obiceiurile astea completau tabloul sărbătorilor de iarna.

(…)

E o lege a naturii ca anii să treacă, iar clipele să ne transforme viețile în ceea ce gândirea umană nu își poate imagina.

Sărbătorile copilăriei au rămas cea mai de preț amintire pentru mine, dintr-un simplu motiv: știu că niciodată nimic nu va mai fi la fel. Au trecut mulți ani care m-au făcut să realizez că de Crăciun nu vreau cadouri, ci oameni. Aș da orice să fim din nou toți împreună… Sufletul frumos al oameniilor este cel care dă farmec clipelor.

Sărbătoarea Crăciunului este despre familie, despre bucuria și mulțumirea că avem alături oamenii pe care îi iubim. Este despre ceea ce ar trebui să ne amintim în fiecare zi. Nu doar de Crăciun. Nu ar trebui să existe un prilej fastuos care să ne amintească sa ne sunăm părinții sau bunicii. Nu ar trebui să fim mai buni doar de Crăciun. Putem încerca să fim așa, câte puțin, în fiecare zi. Copiii sărmani nu au nevoie de haine și dulciuri doar de Crăciun. Bătrânii noștri așteaptă să le deschidem ușa chiar dacă nu e sărbătoare.

Nu fiți buni doar de Crăciun.

Nu iubiți doar de Crăciun.

Fiți recunoscători oricând. Mâine ar putea fi prea târziu!