“ Ce îți place să faci și ce te motivează să faci asta?” – a fost întrebarea pe care am auzit-o la o sesiune de coaching și care mi-a rulat în minte, mult timp după, căutând răspuns. De fiecare dată când îmi revenea în minte această simplă întrebare, găseam un răspuns diferit.

• Îmi place să fac lucruri simple pentru că bucuria vine din lucruri mărunte. De multe ori, tocmai datorită lucrurilor simple pe care mi le doresc, sunt o persoană complicată :).
• Îmi plac provocările. Ceea ce nu mă provoacă, nu mă motivează și nici nu mă schimbă. Spune-mi că nu pot să fac ceva și privește-mă cum reușesc. Orice barieră este de fapt o nouă limită de atins sau o frică de învins. Iar reușita este ceea ce va contribui la creșterea stimei de sine.
• Îmi place să fac bine. Pentru că e greu de făcut. Răul se face ușor și de oricine. Binele…mai greu.
• Îmi place să fiu selectivă, cam în orice privință. Locuri, oameni, mâncăruri, haine… lucrurile ieftine se plătesc scump, iar noi suntem prea sărăci pentru lucrurile ieftine.
• îmi plac oamenii cu personalități puternice și complexe, care reușesc să mă lase fără replică și de la care am ceva de învață. Cum ar zice Adelina – “De un om normal nu ai fi și tu atrasă…!”. Păi…Normalul e banal. Iar pe mine, banalitatea mă omora. Încet și sigur! De aceea o să mă îndrăgostesc mereu de mințile complicate și o să iubesc suflete.
• îmi place să caut picătura de apa chiar și în cel mai gol pahar. Sunt încăpățânată și refuz să văd doar partea negativă a ceea ce ne înconjoară. Ați fi surprinși, dar dracul nu e chiar atât de negru pe cât pare :).
• Îmi place să îmi exprim opiniile și să comunic. Oricât de mult mi-aș dori, nu știu să citesc în stele. E mai simplu să exprimi ce gândești sau ce simți, decât să dezvolți în mintea ta scenarii care nu au nici o tangență cu realitatea.
• Îmi place să le vorbesc frumos oamenilor din jurul meu. Îndiferent de vârsta, indiferent de nivelul social. Adaptabilitatea de a relaționa cu orice clasă socială sau nivel de cultură face parte din procesul de maturitate al unui om. Nu e ușor să fii conștient de nivelul tău și totuși să ai puterea să urci sau să cobori. Un salut politicos, și un zâmbet pot face ziua mai frumoasa femeii care face curățenie, vânzătoarei de la supermarket sau managerului de companie. Pur și simplu.
• Încerc să nu judec oamenii, să îi ascult și să le respect opiniile. Poți să ajungi la fel de bine la 9 dacă aduni 6 cu 3, sau 5 cu 4. Același rezultat, cu cifre diferite. Ambele variante corecte. Suntem diferiți și avem voie să avem opinii diferite. Slavă Domnului că nu suntem toți la fel. O lume cu oameni la indigo ar fi fost dureros de banală!
• Îmi place să îmi asum acțiunile și deciziile. Nu o să regret niciodată nimic din ce m-a făcut cândva să zâmbesc.
• Îmi place adrenalina pentru că asta îmi dă energie. Viața nu se măsoară după numărul de respirații, ci după numărul momentelor care îți taie respirația.
• Îmi place să ofer fără să aștept ceva la schimb. La o sesiune de Leadership Talks, Oana Pellea ne încuraja să oferim un zâmbet celor din jurul nostru și să ne imaginăm cum zâmbetul face înconjurul lumii și se întoarce la tine, de la cine nu te aștepți, când nu te aștepți.
• Îmi place să ofer și să primesc respect. Consider respectul ca fiind baza oricărei relații și am ales adesea să nu tolerez lipsa lui.

…și lista răspunsurilor argumentate ar putea continua. Cert este că nu am știut de la început ce îmi place să fac. Nu am știut de la început multe lucruri despre mine. Am realizat însă faptul că nu știu și am îndrăznit să mă cunosc. Cu pași mici, zi de zi. Nu e mereu simplu, dar tocmai asta e ceea ce îmi place!

Întrebarea e simplă. Tu știi răspunsul?

(…)