Amintirile mele din prima zi de facultate, sunt destul de vagi. Ce îmi amintesc exact este că în amfiteatru A1 din Panduri, pe rândurile dinspre perete, era o fată plină de energie, cu o foaie în mână care întreba de zor “Cine e de la 106?!”. Într-o lume complet nouă, printre oameni noi, grupa din care făceam parte era singura informație concretă pe care o știam și eu.

 

Cam așa a debutat interacțiunea cu Daniela, una dintre persoanele care avea să învețe ce înseamnă prietenia adevărată.

 

Cumva, proiectele de la materiile cu cifre ne-au apropiat. Împreună cu Alice, formam echipa perfectă. Numai garsoniera mea din Iancului știe cum lucram noi la proiecte, câte clătite făceam și cât de mult râdeam împreună.

 

Ce am apreciat încă din facultate la Daniela era implicarea ei în diverse proiecte de voluntariat și coordonarea acestora. Jur că n-am înțeles niciodată, de unde avea atâta energie pentru toate câte făcea. Când spun proiecte de voluntariat, nu vă gândiți la cei care strâng bani pentru urșii panda. Vorbim despre proiecte internaționale, schimburi de experiență, traininguri etc. Niciodată însă nu îi dispăreau optimismul, replicile bune, sarcasmul fin și energia pozitivă.

 

 

În urmă cu 5 ani, Daniela și-a pus toată viața intr-un bagaj și a plecat să predea engleză într-o organizație non-profit din Malaezia. Decizia pe care ea a luat-o atunci,  mi se pare în continuare un lucru extraodinar. Trebuie să cam știi ce vrei de la viața ca să pleci voluntar în celălalt colț de lume. Nu știa ce avea să o aștepte acolo, dar nici nu avea ceva de pierdut.

 

Prietenia dintre noi a continuat chiar dacă Daniela este în Malaezia, Alice în Marea Britanie, iar eu la București. Nu știu cât de real pare pentru voi, dar eu cu fetele astea, comunic și râd zilnic. Da, zilnic. Adică chiar în fiecare zi.

 

Daniela și-a păstrat simțul de răspundere în tot ceea ce face și e omul care a tratat mereu cu seriozitate toate problemele mele, încurajându-mă așa cum numai un Leu știe să o facă și întărindu-mi de fiecare dată încrederea de sine. A întins întotdeauna mâna și m-a ridicat când am căzut, iar umărul ei mi-a fost alături când plângeam, chiar și de la 10.000km distanță. Are fata asta un dar nemaiîntâlnit de a te face din două vorbe, să o dai din plâns, în râs.


Este un om simplu, cu mult bun simț și cu o experiență de viața ce ar umple lejer paginile unei cărți. Pentru mine, ea este un exemplu de curaj numai când stau și mă gândesc câte călătorii de una singură a făcut.

 

Un om care reușește să facă frumos în jurul ei, departe de casă. Și-a dorit mereu ca munca ei să aibă impact și a reușit. În Malaezia, Daniela face ca unul dintre cele mai importante drepturi ale omului, să fie implementat – dreptul la educație. Împreună cu o echipă de oameni asemeni ei, oferă comunităților defavorizate din Malaezia posibilitatea de a învăța limba engleză. Pentru noi pare banal, dar aici, să cunoști limba engleză înseamnă  să ai șansa la o viață mai bună.

 

Datorită ei am ajuns eu să petrec aproape o lună în Malaezia. Pentru că a reușit să mă convingă și să mă inspire să îndrăznesc să fac ce îmi doresc. Prezența ei în viața mea conturează ceea ce eu numesc prietenie.

 

 

Man, ești mișto tare de tot! Îți mulțumesc că exiști! ❤️

 

#ilovemypeople

Copyright © IPkabuto 2017 • All rights reserved.