Îmi place adesea să iau Bucureștiul la pas și să mă uit pe unde merg. Azi, într-o librărie de pe Bulevardul Magheru, intră în vorba cu mine o doamnă simpatică, de 75 de ani – Cătălina, care începe să mă descoasă foarte elegant:
Ea: Ai copii?
Eu: Nu.
Ea: Nu e bine. Mai ușor cu cariera aia, că nu vă face nimeni statuie… (…) Ce origini ai tu?
Eu: Sunt născută la Brăila…
Ea: Nu e tot…mă uit la tine…mai ai ceva…
Eu: …bunicul a fost grec :).
Ea: Aia e! Se vede, zice ea în timp scana din cap până în picioare. Soțul meu a fost tot grec! (…) Vai, ce sprâncene ai…le-ai facut ceva?Ei na?! Sunt naturale? Incredibil de frumoase! Parcă ești Cleopatra! (Mie deja îmi rula în cap costul ultimului pensat . Pare că a meritat!). Ce zâmbet larg ai, dantură perfectă, picioare lungi, siluetă, proporții perfecte… Ei doamne, nu pot să cred că ești singură! Fii atentă: trebuie să alegi un bărbat care să fie BĂRBAT în primul rând! Nu papițoi din ăștia, zice ea arătând în jur pe stradă. Înțelegi tu ce vreau să zic. În al doilea rând, trebuie să fie deștept, să ai ce vorbi cu el…doamne iartă-mă, că te văd fată intelectuală! Doar nu o să alegi vreun bou! Bun. Deci îl alegi pe ăla deștept de care îți place și nu aștepți. Te duci peste el și îl inviți la cafea! Să îți zic eu o treaba: bărbații din ziua de azi, mamă, n-au făcut armata și nu mai știu să curteze… n-aștepta după ei! Dă-i cu tupeu că ai cu ce! Mă uit la tutele astea din ziua de azi… pline de fițe și modificate, de nu vrei să te trezești lângă ele dimineața…și dau peste bărbați buni, ca băiatul meu, pe care îi fac de nu îi mai recunoști! Am înțeles că avea o “afinitate” pentru nora sa: Auzi și tu…i-a pus copilului numele de Max! Dragă, nume din trei litere se pun doar la căței!
(…)
Și tot așa, timp de o oră pe Magheru, Dna. Cătălina îmi povestește cum a înfruntat viața cu zâmbetul pe buze, condusă de ambiția de a nu renunța. Cum a făcut un copil deși medicii nu îi dădeau șanse din cauza operațiilor la inima, cum a rămas văduvă de tânără, a crescut copilul singură, cum a reușit să treacă cu bine prin 4 operații la inima și multe alte diagnostice. Nu se plânge de nimic. Poate doar de pensia de intelectual care este mult prea mică. Compensează însă cu chiria casei lăsată moștenire de părinții ei, în buricul târgului. În rest este motivată să trăiască măcar să îi ofere nepoțelului “cei 7 ani de acasă”!
Ne luam la revedere, nu înainte de a-mi spune unde stă și că mă așteaptă la ea oricând. Îmi spune și că “mi-ai dat o speranță azi: mai există femei cu creier! Mare lucru…!”
…și nu în ultimul rând, mă roagă să țin minte ce îmi spune: “Elena, nici n-ai idee cum trec anii după 30… Nu-i lăsa!”.
Made my day :).
Ce frumos! Vezi cum faci, trebuie sa ii asculti sfaturile! Hihi! X