Cu Grecia o să am mereu o relație aparte. Ne-am întâlnit prima dată acum 28 de ani și nu cred că o să mă satur vreodată de ea. Sunt grecoaică și nu îmi pot nega rădăcinile. Anul ăsta ne-am văzut de 3 ori, ultima data exact de Ziua Greciei – pe 28 Octombrie, în Atena – că doar unde poți serba mai bine Ziua Grecia dacă nu…în Grecia?!
Iubesc Grecia și ea mă iubește pe mine. Altfel nu îmi pot explica cum de m-a întâmpinat cu o asemenea primire: o simplă cameră de hotel rezervată în centrul Atenei, era de fapt o camera cu o terasă imensă cu vedere generoasă spre Acropole, într-o zi cu un soare prietenos și un cer albastru. Mi-a apărut instant un zâmbet pe chip și in suflet.
Pentru mine Atena este despre plimbările pe străduțele înguste, cu magazine, taverne și oameni. Despre băuturile savurate în tihnă și despre cum să faci aproape nimic. Despre muzică, voie bună și despre nopțile în care orașul nu doarme.
Față de alte excursii, în Grecia ajung fără un itinerariu bine pus la punct. Îmi place să mă rătăcesc pe străzi doar ca să mă regăsesc pe mine. Am căutat mereu cazare în zona centrului vechi – Monastiraki – tocmai că să fim aproape de principalele obiective turistice și de atmosfera pe care un oraș în continuă mișcare o oferă.
Pentru că vremea a fost după sufletul călătorului, am făcut un popas să revăd Acropola din Atena și cel mai important vestigiu al său: Parthenonul. Era păcat să ratez niște cadre foto de aici, mai ales că aveam cu mine toate cele necesare iar vremea ținea cu noi :)).
Parthenonul este templul dedicat zeiței Athena ridicat pe acropola Atenei, o capodoperă a arhitecturii grecești, construit între anii 447-432 î.e.n. Referindu-se la Parthenon cu doua mii de ani in urma, Plutarh spunea: „Parthenonul pare a avea în el un duh veșnic și un suflet plămădit cu nemurire”. Și cam așa e. Parthenonul reușește să păstreze o atmosferă specială a culturii vechilor greci și o notă de mister ce a dăinuit în timp.
Partea bună a pandemiei (dacă poate fi numită așa) este că numărul vizitatorilor este mult mai redus și datorită acestui fapt, te poți bucura de aceste obiective turistice în toată splendoarea lor într-o atmosferă relaxată.
Să povestesc despre mâncarea din Grecia? Pfu…s-ar putea să nu reușesc să descriu exact gustul. Dar poate pot pozele să facă asta în locul meu.
Bun, deci ne-am lămurit și cu mâncarea grecească. De preferat ar fi să nu faceți exces…în rest, să fie primită, zic…!
Despre Grecia aș putea să vorbesc încă mult, cu multă dragoste și drag. Dar o să mă opresc aici.
Ce vreau să mai spun este că oricând vrei să te regăsești pe tine, într-o atmosfera caldă și primitoare, Atena este o destinație perfectă, fără să fie necesare prea multe planuri. Just Go! O să găsești acolo tot ce ai nevoie!