Altă lună, același 13… nu o să înțeleg niciodată de ce 13. Poate pentru că aveai nevoie să știi că lași lucrurile într-o anumită ordine în ceea ce mă privește. Pentru că așa ai știut tu să ai grija de mine de când eu exist și mi-ai fost sprijin în multe momente importante din viață.  Preotul a zis că ai fost un exemplu de dăruire și avea dreptate. Ai dăruit mereu din tot ce aveai și ce făceai deosebit. Ai reușit în felul ăsta să ții aproape de tine mulți oameni. Oameni care au la adresa ta cuvinte de laudă și amintiri plăcute. Nu cred că e om care să îți fi trecut pragul casei și care să nu se fi bucurat de ospitalitatea ta și de tot ce făceai tu bun. Bucuria celor din jurul tău era bucuria ta! Mă trezesc adesea cu gândul că trebuie să te sun, să văd ce faci. Ajung la destinație și parcă te-aș suna să știi că sunt bine. Am vrut să fac de mâncare și căutam să te găsesc ca să te întreb ce/cât/cum să fac. Mă lovește realitatea și îmi dau seama că ești mereu prezenta în mintea mea, deși din lumea fizică ai plecat. Timpul nu vindecă nimic, știu asta. Doar trece,  aducând cu el același dor cunoscut cu care trebuie să învăț să trăiesc. 

Știu că ți-ai fi dorit să mă vezi având familia mea… Să știi că am moștenit de la tine o memorie foarte bună! Țin minte perfect când mi-ai dat o tavă de plăcintă din aia bună făcută de tine și mi-ai spus să o împart cu cine consider eu că merită!  Cam așa și cu mine. Nu mi-am găsit “locul” pentru că nu pot să fiu cu cineva care nu merită. M-ați crescut cu multă grijă, mi-ați oferit o educație aparte,  principii sănătoase de viață și pot să rezonez doar cu oameni asemeni mie. Nu o să încerc niciodată să conving pe nimeni că merită ceva bun în viață lui :). 

Am moștenit de la tine multe, știi tu câte :). Și mami la fel. Să știi că pune lucrurile “bine” cu un talent identic cu al tău! Partea bună e că le găsim. Mai târziu, dar le găsim :). 

 

(…) 

 

Ridic ochii către cer și mă întreb oare cum e acum, Acolo? Parcă vă văd pe toți la o masă festivă, cu icre bătute de tine, sarmale din alea bune și cozonac perfect făcut de mama. Îl văd pe tata cum toarnă în pahare niște vin alb din ăla de-al lui și cum tătăicu iar se simte bine și aprinde țigară după țigară. Te rog să nu îl cerți! Mi-a promis că se lasă :).

 

Mi-e greu să accept că acestă cursa numită “viață” la care fiecare dintre noi participăm are la un moment dat o linie de final, dar vreau să știi, de oriunde m-ai privit, că pentru mine vei rămâne mereu, a mea cea mai deosebită mămăică!

 

Copyright © IPkabuto 2017 • All rights reserved.