“Dragă tată,
Să știi că azi mi-a fost dor de tine mai mult ca niciodată. Atât de dor încât te-am căutat peste tot…
Îmi era dor de privirea ta blândă și m-am dus să o caut în poze. Am zăbovit minute bune printre albume, acasă la noi. Eram de gâtul tău în toate pozele pe care mama ni le făcea. Plimbări, aniversări, sărbători, mese în familie…ani și ani. Multe momente au devenit amintiri și au rămas doar imprimate pe hârtii. În liniștea casei îmi răsună în minte ce mi-ai spus într-o seară de iarnă, pe când stăteam lângă sobă la povești – “mă, în viață să fii OM! Nu știi pe unde te duce viața…de ce să nu ai obrazul curat?!”. Să știi că am luat aminte și asta încerc să fac… dacă ar fi să revii oricând lângă mine, știu că nu vei să fii dezamăgit de ce vei găsi! Aud adesea și de cel mai din inimă “Bravo, tată!“ pe care tu mi l-ai spus la telefon când aveam 21 de ani. Îl aud de parcă a fost ieri și încă simt mândria din glasul tău. Mereu m-ai susținut să ajung tot mai sus și nu mi-ai spus niciodată “Nu”! Se întâmplă să merg prin sat și să mă întâlnesc cu oamenii care te-au cunoscut. Știi cât de frumos vorbesc despre tine, tată?! Mi se umple sufletul de bucurie când aud poveștile lor despre tine. Povestesc cum găseau la tine mereu o vorbă bună sau un ajutor. Mai spun că erai un om cinstit, că știai să vorbești frumos cu oricine – prost sau deștep, sărac sau bogat – și că au avut mereu ce învăța de la tine. Tu nu ai fost cel mai bun bunic pentru mine, ci ai fost un OM bun pentru oamenii din jurul tău. Nu mă satur să le aud poveștile. Știi de ce? Pentru că se zice că oamenii mor cu adevărat abia atunci când nimeni nu își mai amintește de ei!
Azi mi-a fost dor de tine…Te-am căutat peste tot deși știu că nu mai ești în locurile unde te caut. Într-un singur loc te voi găsi oricând te voi căuta: în sufletul meu! De acolo nu mi te va fura nimeni!”