În planul meu de vacanță era inclusă și vizitarea orașului Melaka (Malacca) – oraș portuar, situat în statul federal cu același nume, Patrimoniu UNESCO în 2008.

 

Știam de la început că Daniela lucrează în timpul săptămânii, așa că va trebui să experimentez ceva nou: călătoritul de una singură :). Am luat autobuzul spre Melaka dintr’o autogară foarte organizată din KL. Totul e semnalizat și foarte bine pus la punct aici în materie de infrastructură. Jos pălăria!

 

În doua ore, iată-mă ajunsă la destinație. Cum era prea devreme să îmi iau camera în primire, am ieșit la o plimbare de recunoaștere. O apa curgătoare împarte Melaka în două, așă ca am luat-o la pas pe marginea apei.

 

Fusesem instruită de acasă să intru în toate muzeele, bisericile și templele pe care le întâlnesc. Zis și făcut (pe dos!). Am trecut val-vârtej pe lângă o biserică și un muzeu și m-am oprit în doua magazine: Chocolate House și H&M! …ca o fată (ne)ascultătoare ce sunt de când mă știu!?

 


Toate bune și frumoase până când nivelul adrenalinei din sânge mi-a scăzut și am făcut un mic atac de panică. Nu vedeam niciun restaurant ok în care să mănânc, nu găsisem niciun supermarket, iar pe râu se plimbau niște “șopârle mai mari”. Șopârle despre care aveam să aflu, mai târziu, de la Claudiu, că se numesc Varani și că sunt cele mai mari șopârle din lume.

 

Brusc, am început să văd toată mizeria cu care Asia vine la pachet și să realizez că sunt singură în acest loc pentru următoarele 4 zile. Panică! Ce mă fac?! Vedeam totul negru în fața ochilor. Am reușit să trag aer în piept și să scriu persoanelor care știam că mă pot ajuta să mă liniștesc. Adelina și Alexandra mi-au sugerat să dorm puțin, timp în care Daniela mi-a trimis o lista cu opt restaurante plus mâncărurile pe care să le încerc de la fiecare.

 

Cele 2h de somn au avut efectul scontat. M-am trezit mai liniștită. Urmând modelul “when nothing goes right, go left!”, am ieșit din hotel, am făcut stânga și la 5 minute de mers am găsit strada principală cu multe magazinase, restaurante, cafenele și supermarketuri. Mi-a venit inima la loc numai când am văzut toate magazinele alea! Să mai îndrăznească cineva să nege terapia prin shopping…!

 

Ușor, ușor mi-am amintit că am internet nelimitat, că exista Sfântul Google, TripAdvisor, că știu engleză și că sunt înconjurată de oameni care îmi pot oferi informațiile de care am nevoie. Dar mna…e mai rapid și mai simplu să intri în panică. Chiar și eu, cea care înainte de a pleca în concediu, a lăsat echipei, scris MARE pe tablă, următorul mesaj – “Rule no.1: Don’t panic!!!” ?.

 

Ziua de azi a fost una în care am făcut ce am vrut și a fost tare bine ?. Am găsit la Navy Cafe un mic dejun și un suc de portocale cu espresso care mi-au înseninat ziua.

 


Melaka e un oraș frumos. Am hoinărit toată ziua pe străzi și am făcut multe poze la picturile murale. As zice că ne-am împrietenit ?.

 

 


Un grup de chinezoaice simpatice mi-au cerut voie să îmi facă o poză. E interesant să fii european printre mongoloizi  :). M-a surprins să aflu că oamenii pe aici au auzit de România.

 

Zâmbetul atacat de panică ieri a fost recuperat. Deși sunt o fire puternică, optimistă și pozitivă, nu mi-e rușine să îmi recunosc vulnerabilitățile și fricile. Ilinca m-a învățat ca atunci când mă confrunt cu o situație nouă pe care simt că nu o pot gestiona, să cer ajutor. De aia apreciez și #ilovemypeople eu atât de mult.

 

Ce m-a învățat ziua de ieri? Că tot ceea ce ne dorim se află de cealaltă parte a fricii și că teama de necunoscut poate fi gestionată.


Zâmbetul este în siguranță!

Comments are closed.

Copyright © IPkabuto 2017 • All rights reserved.